Triunghiul lui Bell

În matematică triunghiul lui Bell este un triunghi de numere analog cu triunghiul lui Pascal, elementele sale fiind numărul de partiții ale unei mulțimi în care un element dat este cel mai mare singleton. Este numit astfel datorită legăturii sale strânse cu numerele Bell^⁠(d), care pot fi găsite pe ambele părți ale triunghiului și care sunt, la rândul lor, numite după Eric Temple Bell. După Martin Gardner^[1], acest nume a fost sugerat de Jeffrey Shallit, a cărui lucrare despre același triunghi a fost publicată ulterior^[2]. La rândul său, Shallit îi atribuie definiția triunghiului lui Cohn, Even, Menger și Hooper,^[3] dar Cohn și colaboratorii săi nu a denumit astfel triunghiul.

Triunghiul lui Bell a fost descoperit independent de mai mulți autori, începând cu Charles Sanders Peirce,^[4] apoi de Alexander Aitken^[5] și Cohn, Even, Menger și Hooper,^[3] motiv pentru care a mai fost numit tabloul lui Aitken sau triunghiul lui Peirce.^[6]